Publié par Teo

Ești gata să intri în lumea poveștilor? Aici se întâmplă minuni și, ca în realitate de altfel, binele întotdeauna învinge răul, iar bucuria, tristețea!

 Heidi


de Johanna Spyri's

 

 repovestire

 

Era odată o fetiţă pe nume Heidi, care locuia cu mătuşa ei, pe nume Dete. Într-o zi, Dete a dus-o la căsuța de pe muntele Alm, la bunicul ei, pentru că nu mai putea să o întreţină, iar fetiţa era orfană de ambii părinţi.

Și au urcat pe munte, iar acolo era o căsuţă. Pe o banchetă, afară, stătea bătrânul cu pipa în gură. Heidi a ajuns prima la el şi l-a salutat. Acesta nu s-a bucurat prea mult să o vadă. Era un bătrân ursuz şi singuratic, nu dorea să crească un copil de cinci-şase ani, cât avea Heidi.


Fetiţa era încântată de casa şi de caprele bunicului, ca şi de Peter, un băiat de 11 ani, păstor de capre, cu care s-a împrietenit.

Dar, mai pe larg... Heidi nu era o fetiţă pretenţioasă. Şi-a găsit imediat, singură, un loc de dormit, în pod, pe fân proaspăt, iar bunicul i-a confecţionat un scăunel pe măsura ei. Nu era mofturoasă nici la mâncare, cum sunt mulţi copii care nu vor să primească ceea ce le pun părinţii pe masă, ci vor doar ce văd ei la reclame... (uneori, şi eu fac aşa...). Mânca brânză şi bea lapte... - şi chiar nu cerea altceva decât ce îi dădea bunicul... Mare minune!


Peter a dus-o pe munte, cu caprele, să vadă şi ea florile, păşunea, şi să se bucure de frumuseţea naturii. Pe caprele bunicului le chema: Micuţa Lebădă (era albă) şi Pui de Urs (era maronie). Lui Heidi îi plăcea tare mult laptele de capră, şi se zice că e şi foarte sănătos! (Ufff, mie nu-mi place aşa tare...)

Heidi s-a împrietenit şi cu caprele turmei. Una dintre ele era să cadă în prăpastie, iar Heidi a ajutat să nu se întâmple asta, pentru că a momit-o cu un mănunchi de iarbă... Și aşa capra a venit singură de la margine... Iar când Peter a vrut să o pedepsească, Heidi nu l-a lăsat. Era o fetiţă bună, Heidi.


Dar şi bunicul ei, nu era atât de dur cum părea. I-a explicat de ce ţipă vulturii (că de fapt râd de oamenii de la oraş, care nu au curaj sau timp să urce pe munte) şi de ce ia cerul foc la apus (aşa spune soarele noapte bună munţilor, până a doua zi, în culori preafrumoase, ca să nu-l uite... - vai, eu n-am ştiut explicaţia asta!).

Toată vara, Heidi a mers cu Peter şi cu caprele la păşune. Şi fetiţa era fericită.

Când a venit iarna, a mers în vizită la bunica lui Peter, care era oarbă şi locuia într-o căsuţa tare dărăpănată (adică veche, şubredă, care trebuia reparată). Fetiţa l-a convins pe bunic să repare casa. Mai mult, a adus bucurie bunicii, care acum avea şi o ... nepoţică!
 


Dar după doi ani, au intervenit schimbările. Fetiţa trebuia dată la şcoală, trebuia să meargă la oraş... Bunicul nu ar fi dorit să o lase să plece. Mătuşa Dete revenise, îmbrăcată elegant, ca să o ducă la o familie bogată din Germania, unde să ţină tovărăşie fetei lor invalide. Nici Heidi nu voia să plece de la bunic. Dar până la urmă, mătuşa Dete a convins-o... Și ea s-a dus într-o nouă casă.


Bunicul era tare supărat de plecarea fetiţei. Iar aceasta s-a dus în casa familiei Sesemann, unde trăia Clara, care avea 12 ani. Mama ei murise şi de ea avea grijă o guvernantă, domnişoara Rottenmeier. Aceasta era prea serioasă, prea, prea serioasă. Aşa cum sunt unii dintre oamenii mari, care nu ştiu să glumească cu copiii sau au uitat să râdă. Domnişoarei nu-i plăcea nimic la Heidi, nici măcar că o chema Heidi. O striga Adelheid şi îi corecta orice mişcare... Săraca Heidi nu era fericită acolo. Nu mai vedea iarba, ci numai ferestre şi pereţi. Şi pe domnişoara Rottenmeier, care o punea la punct... Dar Clara a îndrăgit-o imediat pe micuţa Heidi.

Din prima zi, Heidi a răsturnat masa şi a vărsat cerneala, căci acum trebuia să ia lecţii, să înveţe...

Disperată că nu poate vedea decât străzile oraşului, Heidi se furişează afară din casă şi se urcă într-o clopotniţă înaltă, ca să vadă până departe. Dezamăgire. Şi din clopotniţă, nu se vedeau decât acoperişuri de case... Heidi s-a întors acasă, dar a primit de la paracliser şi doi pui de pisică..., spre disperarea domnişoarei Rottenmeier. Aceasta ura pisicile.


Heidi se ţine în continuare de şotii... Ar vrea să se întoacă acasă. Dar nu se poate. Va mai locui cu Clara, care este atât de bucuroasă de compania ei! Domnul Sesemann, tatăl Clarei, a plăcut-o pe fetiţă, apoi a venit şi bunica Clarei, doamna Sesemann, care se purta frumos cu ea...

Heidi a învăţat, încet-încet, să citească, alături de Clara, care o ajuta, şi de bunica ei, şi a primit în dar o carte cu poze. Dar era mereu foarte tristă că nu se poate întoarce la muntele Alm, la bunicul, la Peter şi la capre, la vulturi şi la flori... Încât plângea înainte de a adormi şi era palidă, mânca puţin. Ba chiar a devenit somnambulă şi visa acelaşi vis: că se întoarce acasă, la bunicul, unde aude cum bate vântul între brazi... Dar se scula tot la oraş.


Până la urmă, domnul Sesemann a consultat un doctor, care i-a zis că fetiţa trebuie trimisă acasă.

Încărcată cu daruri din partea Clarei, dar păstrând şi obiectele sale vechi, Heidi a pornit spre  bunicul ei, de lângă Dorfli. Mai întâi a trecut pe la căsuţa lui Peter, apoi, direct spre căsuţa bunicului... Bunicii i-a dus pâinişoare proaspete din partea Clarei.

Iar bunicul..., de bucurie, a hotărât să meargă şi la biserică, şi să dea ochii cu oamenii din sat, cu care nu mai vorbea de mult... El şi-a cerut iertare de la preotul satului, căruia îi vorbise urât mai demult, şi a hotărât ca iarna să coboare şi să locuiască în satul Dorfli, cu Heidi, ca fetiţa să poată merge la şcoală!

Şi, bineînţeles, toate s-au terminat cu bine! Pentru că Heidi era o fetiţă inimoasă şi iubitoare!


Aceasta nu a fost o poveste obișnuită, cu zmei, zâne, vrăjitoare..., dar mi-a plăcut, pentru că fetița avea suflet mare și cald, cum au toți copiii!



Heidi en espanol (Heidi cu caprele si cu Peter)



Spre celelalte povești repovestite,
click aici.
Spre povești originale,
click aici.


123gifs071Teo

Commenter cet article

Partager cette page Facebook Twitter Google+ Pinterest
Suivre ce blog