Publié par Teo

Am primit la premiu această carte... , "Vrăjitorul din Oz" de L. Frank Baum. O am de fapt în dublu exemplar, și am văzut și filmul, cu Muppets... Dintre personaje, toate mi-au plăcut la fel de mult. Acum sunt și eu prietenul lor!

 

 

Vrăjitorul din Oz

de L. Frank Baum

 

repovestire


    A fost odată ca niciodată o fetiţă pe nume Dorothy, care avea un căţel pe nume Toto. Ea locuia cu unchiul şi mătuşa ei, în Kansas. Într-o zi a venit o furtună uriaşă, un ciclon, care a ridicat în aer casa lor. Unchiul Henry şi mătuşa Em au reuşit să se ascundă în pivniţă, dar Dorothy nu s-a dus, pentru că îl căuta pe Toto, ascuns sub un pat.

Casa a zburat, cu Dorothy şi Toto în ea, până a aterizat în locuri depărtate. Fetiţa îşi dorea să se întoarcă acasă, dar nu ştia drumul. Se aflau în ținutul altinezilor. Casa aterizase taman peste o vrăjitoare rea, de la Răsărit, pe care o omorâse. O altă vrăjitoare, din Miazănoapte, îi explică fetiţei ce s-a întâmplat. În ţara lui Oz erau patru vrăjitoare: două bune şi două rele. Acum mai era doar una rea, cea din Apus. Iar Oz, era marele vrăjitor, din Oraşul Smaraldelor. Dorothy a primit pantofii de argint de la vrăjitoarea răpusă, care aveau puteri necunoscute. Apoi au fost îndreptaţi, ea şi câinele ei, să meargă în Oraşul Smaraldelor din mijlocul ţării, pentru a afla drumul spre casă chiar de la marele vrăjitor.


Drumul spre Oz era pavat cu pietre galbene. Deci cei doi au pornit la drum.... În cale s-au împrietenit mai întâi cu o sperietoare de ciori, pe nume Sperie Ciori. Acesta, spre surprinderea fetiţei, putea vorbi... Era foarte mâhnit că nu avea minte... şi că stătea toată ziua atârnat să sperie ciori... Fetiţa l-a dat jos şi el s-a alăturat fetiţei în călătorie, dorind ca Oz să-i dea un pic de minte... Mai apoi, trecând printr-o pădure, Dorothy a eliberat şi pe Omul de Tinichea, un om făcut din tinichea, care ruginise... iar ea i-a uns încheieturile cu ulei... Și acesta li s-a alăturat la drum, dorind să-i ceară lui Oz o inimă...




Dorothy deja se obişnuise cu ciudăţeniile...

A urmat întâlnirea cu leul cel uriaş... dar laş! Acestuia îi era frică de toate animalele, şi le speria cu răgetul lui... S-a alăturat şi el grupului, dorind ca vrăjitorul din Oz să-i dăruiască puţin curaj.

Pe drum se dovedeşte că totuşi Sperie Ciori are minte, că Omul de Tinichea are inimă şi că leul cel laş are curaj... dar că nu îşi dau seama de ce au.

Prima piedică din drumul lor a fost o prăpastie, peste care leul i-a trecut, ducându-i în spate, pe rând. Au urmat alte peripeţii, în care prietenii lui Dorothy au găsit soluţii de scăpare. Au avut de fugit de fiinţe uriaşe cu gheare, de trecut o apă... Le-a ieşit în cale câmpul de maci care dau somn fără trezire... Leul cel laş era cât pe ce să rămână adormit în câmp, dar a fost tras de acolo de mii de şoareci, supuşii reginei şoriceilor... Ca în poveşti, lucruri ciudate s-au petrecut.

Când au ajuns în oraşul Smaraldelor, ciudăţeniile au continuat. Pe Oz nu-l văzuse nimeni niciodată. Grupului de prieteni li s-au pus ochelari verzi, ca să nu orbească de la strălucirea oraşului. Vrăjitorul a acceptat să-i primească, iar prima care a intrat în sala tronului a fost fetiţa. Vrăjitorul era interesat de pantofii ei de argint şi de un semn luminos de pe frunte, pe care îl avea fata (era de la sărutarea protectoare a vrăjitoarei de la miazănoapte). Oz i s-a înfăţişat copilei ca un cap uriaş, stând pe scaun, dar fără voce înfricoşătoare. I-a spus că nu o va trimite acasă - căci asta era dorinţa fetei - până nu o va omorî pe vrăjitoarea de la Apus.


Lui Sperie-Ciori, care cerea creier, Oz i s-a arătat ca o femeie frumoasă, Omului de Tinichea, care cerea inimă, ca o fiară, iar leului cel laş, care cerea curaj, ca un glob de foc. Tuturor, Oz le-a cerut acelaşi lucru: să o omoare pe vrăjitoarea cea rea.

Aşa că prietenii noştri au pornit spre Apus, la vrăjitoare. Nu ştiau dacă o vor omorî, nu voiau să omoare pe nimeni, dar nu aveau unde să se ducă în altă parte. Vrăjitoarea vedea totul printr-un ochi. Ea a trimis o haită de lupi ca să-i omoare pe duşmanii ei. Omul de Tinichea însă i-a biruit, cu toporul. Apoi vrăjitoarea a trimis corbi sălbatici asupra lor. Pe ei i-a biruit Sperie Ciori. Nici roiul de albine negre nu i-a putut înţepa, ci şi-au rupt acele în Omul de Tinichea, fetiţa, câinele şi leul fiind acoperiţi cu paie.

Vrăjitoarea avea putere asupra poporului winkiezilor. Deci i-a trimis pe aceştia să-i omoare pe ciudaţii intruşi. Numai cât a tras un răget leul, şi winkiezii au luat-o la fugă. Atunci vrăjitoarea a hotărât să cheme maimuțele înaripate. Mai putea să le cheme o singură dată. Maimuţele l-au aruncat într-o prăpastie pe Omul de Tinichea, au pus paiele lui Sperie Ciori în vârful unui copac, au legat leul şi i l-au dus vrăjitoarei, ca slugă, dar de fetiţă nu s-au putut apropia, pentru semnul din frunte. Puterea binelui e mai mare decât cea a răului.

Chiar şi vrăjitoarea tremura în faţa fetiţei, pentru că ea cunoştea puterea pantofilor. Cum fetiţa nu ştia nimic de puterea lor şi nici de ocrotirea pe care i-o dădea semnul din frunte, a devenit sluga vrăjitoarei, plângând în fiecare zi de dor după casa ei. Până într-o zi, când vrăjitoarea a vrut să-i fure pantofii. A reuşit chiar să-i ia unul dintre pantofi. Supărată, fetiţa a aruncat o găleată cu apă peste vrăjitoare, care ... s-a topit şi a dispărut. Apa o putea învinge!

După eliberare, Dorothy şi-a căutat cei doi prieteni, pe Omul de Tinichea şi pe Sperie Ciori. Pe primul l-a găsit mai uşor. Era plin de cucuie, dar winkiezii eliberaţi l-au făcut ca nou.

Fu găsit şi Sperie Ciori, de fapt, hainele lui, care au fost umplute cu paie proaspete. După care prietenii au pornit spre Oraşul Smaraldelor, încărcaţi de daruri de la winkiezi. Dorothy a luat şi boneta de aur cu puteri magice a vrăjitoarei răpuse, fără să ştie nici de puterile acesteia.

Puterea bonetei era de a chema maimuţele înaripate, de trei ori. Din nou au fost ajutaţi de regina şoarecilor, care le-a dezvăluit secretul.


Maimuţele înaripate i-au dus îndată în Oraşul Smaraldelor. Acolo prietenii au aşteptat câteva zile până când Oz i-a primit, pe toţi, în sala tronului. Se auzea doar o voce, fără să mai apară nimeni pe tron. Dar, când din greşeală au dărâmat un paravan, a ieşit la iveală faptul că marele vrăjitor e un bătrânel fără puteri magice, care s-a prefăcut că e vrăjitor... Știa doar să confecţioneze măşti şi era ventriloc, adică putea să facă să se audă vocea lui în mai multe locuri deodată... Și atât. El ajunsese pe aceste tărâmuri pentru că balonul lui de circ fusese ridicat în aer şi purtat departe... Apoi el construise Oraşul Smaraldelor... şi devenise stăpânul lui, fiind considerat un mare vrăjitor de către localnici. De fapt, el se temea de vrăjitoarele rele.


Prietenii mei din poveste erau foarte supăraţi. Cine le mai împlinea acum dorinţele? De aceea, l-au rugat pe Oz să facă totuşi ceva... Acesta le-a spus că deja au minte, inimă şi curaj... dar a trebuit să-i pună lui Sperie-Ciori tărâțe şi cuie în cap, în loc de paie, Omului de Tinichea i-a pus o inimă din mătase, iar leului i-a dat să bea un sirop de curaj. Iar pentru Dorothy... Oz voia să construiască un alt balon, să-l umple cu aer cald şi să plece împreună spre Kansas. Balonul fu cusut, dat cu clei..., dar când să se urce şi Dorothy în coşul lui, întârzie din cauza lui Toto, pierdut în mulţime. Aşa că plecă numai Oz cu balonul... În locul lui, rămase ca stăpân al oraşului Sperie Ciori.

Şi iarăşi la drum... prietenii s-au dus la vrăjitoarea din miazăzi, Glinda, poate aceasta va şti cum să o ajute pe Dorothy să ajungă acasă. Maimuţele înaripate, deşi au fost chemate a doua oară, nu au putut să-şi părăsească ţinutul. Alte necazuri: au străbătut pădurea cu copaci luptători (dar care i-au lăsat să treacă, de frica toporului Omului de tinichea), au trecut prin ţara de porţelan (unde au făcut mici stricăciuni), iar leul a ucis un păianjen uriaş, devenind regele animalelor. Le-au chemat pentru a treia oară pe maimuţele înaripate, să îi treacă de nişte omuleţi ciudaţi, care nu voiau să-i lase în pace. Leul a făgăduit că se va întoarce la supuşii săi abia după ce Dorothy va găsi drumul spre casă. La fel şi Sperie Ciori.


Glinda, vrăjitoarea, le dezlegă toate tainele. Pantofii de argint aveau să o aducă pe Dorothy acasă. Trebuia să-i lovească de trei ori la călcâi şi să le spună unde să o ducă. Iar pe cei trei prieteni, maimuţele înaripate, la porunca vrăjitoarei, i-au dus înapoi la supuşii lor: pe Sperie Ciori, în Oraşul Smaraldelor, pe Omul de Tinichea, la oamenii din apus, care îl voiau de rege, şi pe Leu, la animalele din pădure.

Dorothy, cu Toto, au ajuns îndată acasă, la casa reconstruită de unchiul Henry. A fost primită cu mare bucurie... iar pantofii de argint s-au pierdut în timpul zborului... şi au rămas pierduţi până azi.

Fetiţei nu i-a părut rău de toată călătoria, pentru că aşa a putut să-şi facă noi prieteni şi să îi ajute!


Repovestire de Teo

 


Pentru pagina de povești repovestite, click aici!
Pentru povești originale pentru copii, click aici!

Bucură-te de lectură... în povești, binele întotdeauna învinge răul, ca și în realitate!

Teo

Commenter cet article

Catalina 27/10/2014

Interesanta poveste

Partager cette page Facebook Twitter Google+ Pinterest
Suivre ce blog